Corupţia, lipsa oportunităţilor şi promovarea nebazată pe merit, principalele motive care alungă specialiştii din ţară

Autor: Simona Tatu 18.12.2017

România se află printre ţările care exportă personal calificat, iar primii care aleg să părăsească ţara sunt specialiştii din domenii precum cercetare, medicină şi IT, arată rezultatele unui studiu privind emigraţia forţei de muncă înalt calficate din România realizat de Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii. Motivele pentru care specialiştii pleacă din România nu sunt de natură financiară, cel mai des invocate cauze fiind corupţia, lipsa oportunităţilor de dezvoltare profesională sau avansarea în carieră nebazată pe merite profesionale.

„Principalul motiv care a determinat decizia de a emigra a specialiştilor din cele trei domenii analizate (cercetare, medicină şi IT - n. red.) nu este venitul prea mic. Cel mai des invocate de specialişti au fost, în această ordine: corupţia, lipsa oportu­nităţilor de dezvoltare profesională, avansarea în carieră nebazată pe merite profesionale, birocraţia din instituţiile publice, veniturile mici şi lipsa infrastructurii şi a echipamentelor tehnice”, arată studiul citat.