Producătorul de mezeluri „Ana şi Cornel“ a ajuns la afaceri de 170 mil. lei

Autor: Mădălina Dediu Panaete 19.12.2017

Producătorul prahovean de preparate din carne „Ana şi Cornel“, controlat de familia Paraschiv, estimea­ză pentru acest an o creştere a cifrei de afaceri de aproximativ 8% faţă de anul precedent, până la 170 de milioane de lei (37,7 mil. euro), conform calculelor ZF pe baza informaţiilor furnizate de companie.

„În 2017 am inovat continuu, am investit şi am explorat pieţe noi pentru a putea contracara repercu­siu­nile modificărilor legislative, care au avut impact sem­ni­ficativ asupra cheltuielilor de exploatare, cheltuieli care nu au fost incluse în bugetul anului 2017“, a declarat pen­tru ZF Carmina Paraschiv, director general al producă­torului, care are şi o reţea de peste 100 de magazine.

Fabrica de carne „Ana şi Cornel“ produce anual circa 17.000 de tone de produs finit, adică preparate din carne precum salamuri, cârnaţi, mici, dar şi carne proaspătă de porc, vită sau pasăre. Producătorul prahovean exportă circa 180 de tone de preparate din carne anual în cinci ţări din Uniunea Europeană, conform celor mai recente date. Astfel, circa 5% din producţia companiei merge la export, potrivit calculelor ZF.