Rusia a pus ochii pe piaţa saudită a grâului alimentată în principal de europeni

Autor: Catalina Apostoiu 22.12.2017

Moscova încearcă să convingă Arabia Saudită să-şi deschidă piaţa în creştere rapidă pentru grâul rusesc în încercarea de a-şi adăuga o nouă destinaţie pentru recolta record şi a concura cu livrările Uniunii Europene, potrivit Bloomberg.

Grâul rus nu a putut pătrunde pe piaţa regatului în ultimul deceniu datorită unor reglementări stricte privind calitatea, însă cele două ţări au început recent discuţii de eliminare a interdicţiei. Acesta este ultimul semn al colaborării mai strânse dintre cele două ţări pe pieţele materiilor prime.

Dacă Rusia va putea accesa cererea saudită, UE, cel mai mare furnizor al Arabiei Saudite, s-ar putea afla în faţa unei concurenţe puternice.