43 de organizaţii civice se revoltă împotriva guvernului şi îi solicită lui Tudose o întâlnire: Riscăm un derapaj fără precedent

Autor: Iasmina Ardelean 23.12.2017

Cele 43 de organizaţii civice vor să se întâlnească şi să discute cu Tudose în perioada 27-30 decemebrie. „Considerăm că interesul pentru viitorul României, valorile democratice şi statul de drept, libertatea şi bunăstarea concetăţenilor noştri trebuie să primeze, iar dialogul este singura soluţie pentru prezervarea şi consolidarea democraţiei. În adoptarea legilor justiţiei şi în discuţiile privind modificarea codurilor penale au existat deficienţe majore ale dialogului şi consultării dintre legiuitor şi societate în ansamblu. Mai mult, fracturarea dialogului dintre legiuitor şi instituţiile independente ale statului, dintre legiuitor şi instituţiile europene, dintre legiuitor şi partenerii noştri din Uniunea Europeană şi NATO pune într-un pericol major şi iminent separaţia puterilor în stat, respectiv rolul şi credibilitatea noastră în lume. Riscăm un derapaj fără precedent de la valorile democratice şi de la drumul nostru alături de lumea liberă, punând în pericol viitorul nostru ca naţiune”, se arată în document.

Asociaţiile civice semnatare ale scrisorii deschise sunt: #activAG Piteşti, Acţiunea Civică Galaţi, Alianţa Naţională a Organizaţiior Studenţeşti din România (ANOSR), Asociaţia Aradul Civic, Asociaţia Civică ProFest, Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE), Consiliul Tineretului din România, Corupţia Ucide, Curăţăm Galaţiul, Diaspora Franţa solidară cu România, Evoluţie în Instituţie, Geeks for Democracy, Grupul civic #Insist, Grupul pentru Dialog Social (GDS), Iniţiativa România, Iniţiativa Timişoara (federaţie a 10 ONG-uri), Oradea Civică, Rădăuţiul Civic, Rezist Birmingham WMW, Rezist Dublin, Rezist în Bacău, #Rezist Liguria, #Rezist Milano, Rezist München, Rezist Râmnicu Vâlcea, #Rezistam si la Paris, Rezist Zürich, #REZISTENŢA, România As We Want It- Milano, România Vie, Save Montana-New York, Ştafeta Steagului U.E., Valea Jiului Society, Vă vedem din Sibiu.