Cum arată la final de 2017 topul celor mai înstăriţi oameni din lume: Fondatorul Amazon îi ia faţa lui Bill Gates şi devine cel mai bogat om de pe planetă

Autor: Dragoş Dinu 30.12.2017

Cei mai bogaţi şi influenţi 500 oameni din lume şi-au mărit anul acesta averile cu un cumul total de 1000 de miliarde de dolari, în creştere cu 23% faţă de anul 2016. Astfel, averile lor însumate au ajuns la finele anului 2017 la un record de aproape 5400 miliarde de dolari, potrivit unui clasament realizat de Bloomberg şi citat de Les Echos.

Potrivit aceluiaşi clasament, la final de 2017, Jeff Bezos, fondatorul Amazon, îl detronează pe miliardarul Bill Gates şi devine cel mai bogat om de pe planetă, cu o avere de aproape 100 de miliarde de dolari. Averea lui Jeff Bezos a crescut cu 34,2 miliarde de dolari, ajungând astfel la suma de 99,6 miliarde dolari.

După Jeff Bezos, Bill Gates este al doilea cel mai bogat om la final de 2017, cu o avere de 91,3 miliarde dolari, înregistrând o creştere de 8,9 miliarde dolari.

Pe locul al treilea se află, în acest moment, Warren Buffett, preşedintele şi acţionarul majoritar al companiei de investiţii Berkshire Hathaway. Miliardarul a ajuns să deţină în conturi suma de 85 miliarde dolari, cu 11,8 miliarde mai mult decât în 2016.

Amancio Ortega este deţinătorul poziţiei patru în topul celor mai bogaţi oameni de pe planetă şi totodată, al locului întâi printre europeni. Proprietarul Inditex a acumulat, în 2017, suma de 3,4 miliarde de dolari, cu o avere totală de 75,5 miliarde dolari.

Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, este clasat al cincilea cel mai bogat antreprenor în topul Bloomberg, cu o avere de 72,6 miliarde de dolari. Inventatorul platformei de socializare a înregistrat de-a lungul anului 2017 venituri de 22,6 miliarde dolari.

Omul de afaceri francez Bernard Arnault, preşedintele consiliului de administraţie al conglomeratului francez LVMH, este al şaselea cel mai bogat om din întreaga lume, cu o avere de 62,8 miliarde de dolari, în creştere cu 23,6 mld. dolari faţă de 2016.

Antreprenorul mexican Carlos Slim, cu o mare influenţă în industria telecomunicaţiilor, are în prezent o avere de 61,7 miliarde de dolari, înregistrând o creştere de 11,8 mld. dolari faţă de 2016.

Ocupanţii ultimelor trei poziţii din topul celor mai bogaţi zece miliardari sunt Larry Ellison (cofondatorul Oracle, cu o avere de 52,9 mld. dolari), Larry Page (Alphabet – Google, cu o avere de 52,9 mld. dolari) şi suedezul Ingvar Kamprad (proprietarul retailerului de mobilă IKEA, cu o avere de 52,5 miliarde dolari).