Vice suspendă doi executivi de top în urma unor acuzaţii de comportament sexual neadecvat. Mai multe scandaluri ies la iveală

Autor: Alex Ciutacu 04.01.2018

Compania de media Vice a suspendat doi executivi de top după relatatarea New York Times, prin care au ieşit la iveală comportamente sexuale neadecvate.

Compania Vice Media l-a concediat pe preşedintele Andrew Creighton şi pe CDO-ul Mike Germano, în timp ce derulează o investigaţie cu privire la acuzaţii de comportament sexual neadecvat împotriva lor, potrivit unui memo trimis angajaţilor.

Un purtător de cuvânt al Vice a refuzat să comenteze.

New York Times a relatat la sfârşitul lunii decembrie că a descoperit patru aranjamente ce includ acuzaţii de hărţuire sexuală sau defăimare împotriva angajatorilor Vice, printre care şi Creighton. Publicaţia a discutat cu peste 12 femei care spun că au experimentat sau au fost martore la comportament sexual neadecvat, incluzând situaţii în care femeile au fost atinse necorespunzător sau în care au fost sărutate cu forţa.

Co-fondatorii Vice Media, Shane Smith şi Suroosh Alvi şi-au cerut scuze public pentru colegii lor.

Vice a debutat ca fiind o revistă canadiană şi a ajuns să domine anumite sectoare mediatice, devenind între timp un canal de televiziune difuzat la nivel global.

În memo-ul trimis angajaţilor de către COO-ul companiei şi de către CFO-ul Sarah Broderick, scrie că Creighton şi Germano erau singurii doi oameni numiţi în articolul publicaţiei New York Times, împotriva cărora existau acuzaţii, dar încă lucrau în cadrul Vice.

Times a relatat că Vice a plătit o fostă angajată în cadrul unui aranjament de 135.000 de dolari, în 2016, după ce aceasta a susţinut că a respins avansurile lui Creighton. Referitor la acest caz, în memo compania susţine că acuzaţiile fostei angajate au fost discreditate la momentul respectiv de către o firmă de avocatură, dar în acelaşi timp, o comisie specială analizează situaţia în acest moment. Comisia specială trebuie să facă o recomandare cu privire la cursul viitoarelor acţiuni ale companii înainte de şedinţa de consiliu din data de 11 ianuarie.

În ceea ce-l priveşte pe Germano, memo-ul spune că departamentul de resurse umane al Vice împreună cu un investigator privat cercetează acuzaţiile. O altă femeie a povestit pentru Times că Germano i-a spus că nu vrea să o angajeze pentru că el vrea să întreţină relaţii sexuale cu el.

Compania şi-a anunţat angajaţii că vor face training-uri obligatorii cu privire la hărţuirea sexuală, începând chiar de luna aceasta, şi că există deja decizia ca jumătate dintre angajaţii Vice să fie de sex feminin „la orice nivel din organizaţie”, până în 2020. Broderick a anunţat că până la sfârşitul anului compania şi-a propus să ajungă şi la parietate salarială.