Ministrul de Interne, Carmen Dan: Şefii de la Serviciile Omoruri şi Control Intern Brigada Rutieră să facă un pas în spate

Autori: Petriana Condrut , Mediafax 09.01.2018

"Aştept ca şeful Serviciului Omoruri să facă un pas în spate. Aşa cum aştept ca şeful de la Control Intern din Brigada Rutieră a facă un pas în spate", a declarat ministrul de Interne, Carmen Dan, în conferinţa în care a anunţat şi că a cerut premierului demiterea şefului Poliţiei Române, Bogdan Despescu.

Carmen Dan a afirmat că este total nemulţumită de lipsa de asumare din sistem după cazul poliţistului identificat ca fiind autorul actelor de hărţuire sexuală asupra unor copii. De altfel, la audieri a reieşit că este posibil ca acesta să fi comis în mod repetat faptele, deşi dosarele au rămas până acum cu autor necunoscut.

"Am înţeles că nimeni dintre şefi nu a înţeles să îşi asume o responsabilitate, deşi acesta era suspect încă din 2009, a fost menţinut în Poliţie. (...) ce s-a întâmplat cu cazul din 2015, care a mers la Parchetul Judecătoriei Sectorului 5 şi apoi la Serviciul de Control Intern al Brigăzii Rutiere? De atunci s-a stat cu o lucrare, iar între timp acesta avea şi activitate operativă, ultima amendă fiind cea din luna decembrie", a mai spus ministrul de Interne.

Aceasta a precizat că este greu de înţeles cum nimeni din proximitatea poliţistului nu a ştiut de devierile sale comportamentale.

"I-am cerut domnului Despescu să aibă discuţii cu domnul Gavriş, de la Serviciul Omoruri. Aflăm că cel din 2009 s-a prescris. Explicaţiile de aseară le apreciez lacunare",a mai spus Carmen Dan.