Instanţa supremă a emis mandat de arestare pe numele lui Radu Mazăre

Ziarul Financiar 10.01.2018

Instanţa supremă a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă în cazul lui Radu Mazăre, după ce fost edilul a fugit în Madagascar.

"Atitudinea echivalează cu o sfidare a instanţei şi o sfidare a justiţiei din România. Suntem martorii unui adevărat curent în rândul anumitor persoane care au anumite posibilităţi materiale care le permit să sfideze instanţă. Inculpatul are calitatea de suspect sau inculpat în opt dosare penale. DNA Constanţa îl are ca suspect în patru dosare penale. Îmi aduc perfect aminte în martie 2016 că a spus că este în imposibilittaea asigurării existenţei depunând un contract de munca în Egipt. La momentul respectiv am susţinut că demersul e neserios. Iata că acum a cerut azil politic. În mod evident, acesta se sustrage cercetării judecătoreşti", a spus procurorul de şedinţă în sala de judecată.

"Gestul inculpatului este ca urmare a unor demersul judiciare pe care el evident că le consideră injuste din 2017", a replicat avocatul.

Apărătorul a precizat că Radu Mazăre nu se sustrage de la judecată, prezenţa lui nefiind obligatorie.

"Legea prevede ca inculpatul să fie reprezentat de avocat. Prezenţa lui nu este obligatorie", a mai spus avocatul. "Până este obligatorie!", a replicat judecătorul.

În cererea înaintată instanţei, DNA susţine că lipsa nejustificată de la poliţie, din 30 decembrie 2017, echivalează cu încălcarea controlului judiciar, solicitându-se astfel înlocuirea cu arestarea preventivă.

"Constatările făcute de către organele de poliţie dovedesc atât conduita generală, guvernată de rea-credinţă, a inculpatului în raport cu activitatea de supraveghere exercitată asupra sa, dar şi riscul sustragerii acestuia de la răspundere penală prin părăsirea teritoriului ţării (faptul că investigaţiile efectuate de către organele de poliţie au relevat că acesta se află în Republica Madagascar, prezentând relevanţă sub acest aspect, al intenţiei sustragerii acestuia de la răspundere penală)", se arată în cererea înaintată de DNA instanţei.

"În acest context, considerăm că există în prezent suficiente date din care rezultă că inculpatul s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la judecată şi totodată că există un risc real şi serios ca inculpatul să se sustragă de la răspundere penală datorită faptului că investigaţiile organelor de poliţie au relevat că a părăsit ţara. Acest risc trebuie apreciat inclusiv în raport cu notorietatea politică şi anturajul inculpatului, alcătuit din numeroase persoane care au deţinut funcţii publice importante şi care au fost sau sunt acuzaţi (ori condamnaţi) pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie", mai explică parchetul.

Procurorii spun că având în vedere faptul că lui Mazăre i se aduc mai multe acuzaţii, "este neechivoc interesul public ca inculpatul să fie privat de libertate prin arestare preventivă, în scopul înlăturării stării de pericol pentru ordinea de drept".

Într-o scrisoare transmisă prin avocaţii săi, Radu Mazăre îşi motivează plecarea prin faptul că este ţinta statului paralel şi nu va beneficia în ţară de o justiţie independentă, motiv pentru care cere azil politic în Madagascar. Mazăre susţine că va reveni doar când va exista o justiţie reală.

„Modalitatea în care statul român, prin intermediul structurilor de forţă şi justiţie mă cercetează abuziv, nu ţine cont de legiile în vigoare, încalcă cu bună ştiinţă deciziile Curţii Constituţionale, dovedeşte că sunt în continuare o ţintă politică, a statului paralel, care trebuie eliminată prin orice mijloace”, scrie fostul primar.

În dosarul Polaris, Radu Mazăre a fost trimis în judecată, în 2015, sub control judiciar, pentru trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi conflict de interese în formă continuată (12 acte materiale). Alături de el sunt judecate şi alte persoane.

Potrivit unui comunicat DNA din 2015, în perioada 2006 - 2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Sorin Strutinsky, a solicitat suma totală de peste 2.000.000 euro şi a primit circa 1.000.000 euro şi 2.472.303,8 lei de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenţionau să le dezvolte în Constanţa.

De asemenea, în perioada 2008-2014, Radu Mazăre, cu ajutorul lui Sorin Strutinsky, ar fi primit de la S.C. Polaris M Holding S.R.L., al cărei asociat şi administrator în fapt era Eduard Martin, peste şapte milioane de euro, pentru că a asigurat acesteia câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului, explicau procurorii.

Potrivit DNA, în anul 2008, între S.C. Polaris M Holding S.R.L şi Primăria Constanţa a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani şi un act adiţional la acest contract prin care valoarea acestuia a fost majorată nejustificat cu zece milioane de lei.