Angajaţii din oraşele mari încep să refuze joburi aflate la o distanţă prea mare de casă: „Gândul că trebuie să stau o oră în plus în trafic mă îngrozeşte. Aş accepta doar pentru 1.000 de lei în plus la salariu“

Autor: Adelina Mihai 11.01.2018

♦ Angajaţii din Bucureşti, din Cluj sau din Timişoara încep să refuze oferte de muncă în companii care au sediul la o distanţă mai mare de casă şi care ar presupune pierderea a mai mult de două ore pe zi în trafic. Această tendinţă este întâlnită cu precădere în rândul candidaţilor care aplică fie pentru joburi de entry level, fie  pentru posturi de middle management, spun specialiştii în resurse umane.



„Momentan lucrez într-o companie în care nu prea îmi place ce fac, dar e atât de aproape de casă încât mă mai gândesc dacă să îmi schimb jobul sau nu. Am primit o ofertă de la o firmă din Pipera, dar fac cu 30 de minute mai mult până acolo faţă de cât fac în prezent (20 de minute), iar această oră în plus pe zi de stat în trafic mă îngrozeşte. În plus, ar trebui să schimb două mijloace de transport în comun, ceea ce înseamnă mai mult stres. Până la urmă, mă gândesc că totuşi nu e atât de rău actualul loc de muncă“, spune Gabriela, 36 de ani, product marketing manager la o multinaţională din IT cu sediul în zona Cotroceni din Capitală.

Ea spune că ar accepta un loc de muncă aflat la o distanţă mai mare de casă dacă ar găsi un job care fie să îi placă cu adevărat, fie să fie foarte bine plătit. „Ca să stau o oră în plus în trafic, mă aştept să primesc o creştere salarială de peste 1.000 de lei net pe lună, adică o majorare cu 20% a salariului actual“, a mai spus Gabriela.