Cum arată formularul 600 care a provocat scandalul începutului de an la ANAF: Are patru pagini numai de instrucţiuni

Autor: Adelina Mihai 11.01.2018

Aproximativ 210.000 de români sunt obligaţi să depună la Fisc formularul 600 până pe 31 ianuarie, o declaraţie prin care trebuie să arate ce venituri au obţinut în 2017 sau cred că vor obţine anul acesta pe lângă salarii, astfel încât Fiscul să le calculeze ce contribuţii sociale au de plătit.

Formularul trebuie depus doar de contribuabilii care obţin venituri extra-salariale din surse precum: activităţi independente, chirii, investiţii, activităţi agricole etc. în cuantum cel puţin egal cu 12 salarii minime pe economie (respectiv 22.800 de lei, adică valoarea salariului minim brut pe economie de 1.900 lei x 12 luni).

Formularul 600 publicat pe site-ul ANAF are 8 pagini, dintre care 4 pagini trebuie completate şi depuse de contribuabil, iar 4 pagini conţin instrucţiuni de completare a formularului. 

Cum arată formularul 600