Magazinul online miababy.ro a investit 25.000 euro într-un soft de gestiune a depozitului de la Senior Software

Autor: Ioana Nita 16.01.2018

Start-up-ul local miababy.ro, specializat în comercializarea online a produselor pentru copii cu vârste între 0 şi 3 ani, a investit 25.000 euro pentru implementarea soluţiei WMS (Warehouse Management System) de la Senior Software pentru optimizarea spaţiului de depozitare şi automatizarea fluxurilor de lucru din depozit.

„Implementarea sistemului WMS s-a dovedit a fi imperativă deoarece ne-am dorit să ne concentrăm pe acţiuni care ne ajută să creştem şi, odată cu noi, să crească şi gradul de mulţumire a clienţilor noştri. De asemenea, procesarea unui volum mare de produse cu un număr limitat de resurse a fost unul dintre principalele motive pentru care am ales să utilizăm soluţia de la Senior Soft­ware”, a declarat Cătălin Vlădescu, CTO al Miababy.ro. Magazinul online, operat de compania Granddis, a fost lansat în iulie 2017 în urma unei investíţii de 500.000 euro, iar decizia de a automatiza fluxurile de lucru din depozit a fost luată pentru a reduce cât mai mult costul ope­raţional şi pentru îmbunătăţirea serviciilor oferite.