Cu 8 dolari americani poţi cumpăra informaţii personale despre cetăţenii Indiei

Autori: Dragoş Dinu , Alexandra Cepăreanu 27.01.2018

Acreditările pentru accesarea bazei de date Aadhaar, care conţine informaţii personale despre mai mult de un miliard de cetăţeni indieni, sunt vândute pe aplicaţia WhatsApp pentru preţul de 500 de rupii, echivalentul a 8 dolari americani, potrivit Quartz.

După publicarea acestei ştiri, guvernul a depus o plângere în care a citat hackerii, ziarul şi inlcusiv pe jurnalistul care a publicat povestea.

Grupurile de presă au criticat această mişcare, iar Edward Snowden, fostul agent secret care a lucrat în serviciul de spionaj american, a scris într-o postare că jurnaliştii „merită un premiu, nu o anchetă”.

Ca răspuns la postarea lui Edward, guvernul a revenit declarând că mişcarea este dedicată libertăţii presei.

Din 2009, an în care programul a început să fie pus în funcţiune, au existat mai multe plângeri privind încălcarea intimităţii cetăţenilor.