Nemţii de la P3, după 18 zile de teste: Vodafone România are cea mai bună reţea mobilă pentru voce şi date

Autor: Adrian Seceleanu 19.01.2018
Testele privind performanţa reţelelor mobile au fost realizate între 23 noiembrie şi 16 decembrie 2017 în peste 40 de localităţi.
 
Vodafone, al doilea jucător de pe piaţa locală de telefonie mobilă, cu o bază de aproximativ 9 milioane de clienţi, a obţinut de la auditorul german P3 Communications cel mai mare punctaj total pentru „calitatea şi performanţa serviciilor sale de voce şi date mobile”, în urma unei campanii de testare a tuturor reţelelor mobile din România în lunile noiembrie şi decembrie 2017. Este al patrulea an consecutiv în care Vodafone obţine această certificare.