Fermierii sunt victimele colaterale ale închiderii fabricii de zahăr din Oradea

Autor: Roana Rotaru 19.01.2018

Închiderea fabricii Zahărul Oradea îi lasă cu buza umflată pe cultivatorii de sfeclă de zahăr din judeţele Arad, Timiş, Satu Mare şi Bihor, care au investit sute de mii de euro în utilaje de recoltat specifice acestei culturi.

„Pentru fermieri dispare o sursă stabilă de venituri. Aceşti fermieri au făcut investiţii specifice culturii de sfeclă de zahăr, în tehnica de recoltat, utilaje ce nu pot fi folosite la alte culturi. În vestul ţării sunt circa 10 astfel de ultilaje care costă 400.000 de euro bucata“, a declarat pentru ZF Ioan Puiu, pre­şedin­tele Asociaţiei Culti­vatorilor de Sfeclă de Zahăr Roman.

Nemţii de la Pfeifer & Langen închid fabrica de zahăr din Oradea pe motiv că nu este competitivă. Ei vor continua să vândă zahăr marca Diamant în Româ­nia, însă fabricat în Polonia şi Germania.

România a cultivat în 2016 sfeclă de zahăr pe o su­prafaţă totală de circa 25.000 de hectare, din care Arad, Timiş, Satu Mare şi Bihor acoperă aproape un sfert.

Industria fabricării zahărului valorează peste 300 mil. euro anual, în timp ce producţia de sfeclă de zahăr a Ro­mâniei este estimată la circa 30 mil. euro.