Mega Image: Mărcile private contribuie cu 25% la totalul businessului, dar au potenţial să ajungă la 30%

Autor: Cristina Roşca 26.01.2018
♦ Cifra de afaceri a retailerului a sărit de pragul de un miliard de euro în 2017 după un galop de două cifre.


Retailerul belgiano-olandez Mega Image vinde în România mărci pri­vate în valoare de circa 250 de milioa­ne de euro, potrivit estimărilor ZF pe ba­za datelor oferite de companie. Lanţul de magazine are mai multe mărci private, unele internaţionale (365 sau Delhaize), iar altele locale (Gusturi Româneşti).

„În ceea ce priveşte mărcile private, lu­crăm pe toate nivelurile de preţ şi cali­tate pentru că vrem să acoperim toate ne­voi­le clienţilor. Avem produse pe seg­men­tul de bază, pe cel mediu şi pe cel pre­mium. Cred că aceste produse sunt un im­portant factor de diferenţiere pen­tru noi“, a declarat recent într-un inter­viu ZF Vassilis Stavrou, directorul ge­neral al lanţului.