Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu: Noua Lege a pensiilor va avea costuri suplimentare faţă de bugetul actual

Autori: Nicolae Oprea , Mediafax 29.01.2018

„Sper ca Legea pensiilor să fie aplicată din această sesiune. Eu am avut deja o sesiune preliminară cu ministrul Eugen Teodorovici, şi i-am spus că vor fi costuri suplimentare faţă de ceea ce este la ora actuală pe bugetul de pensii, şi mi-a răspuns că sarcina sa, ca ministru de Finanţe, este să găsească bani. E foarte bine dacă este aşa, pentru că astfel vom avea o legislaţie foarte bună”, a declarat, luni, ministrul Muncii.

Olguţa Vasilescu susţine că noua lege a pensiilor va atrage după sine şi o reorganizare în cadrul Casei de Pensii.

„Pe de altă parte va trebui să operăm şi câteva forme de reorganizare la nivelul Casei de Pensii, pentru că va fi foarte greu de aplicat cu funcţionarii noştri de la Casa de Pensii în acelaşi stadiu. Ei au cerut deja o suplimentare a numărului de posturi şi va trebui să gândim foarte bine noua structură”, a mai precizat ministrul.

În octombrie, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, spunea că vor urma schimbări la Legea pensiilor, în urma cărora cinci milioane dintre acestea vor trebui recalculate, precizând, la acel moment, că proiectul este finalizat.