Revoluţia fiscală se vede în statistici: stocul creditelor de consum a scăzut în decembrie faţă de noiembrie, o premieră a anului 2017

Autor: Anelis Baciu 31.01.2018

♦ Decizia privind transferul contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului în cea a angajatului i-a determinat pe mulţi clienţi să-şi amâne decizia de a se împrumuta, afirmă bancherii.



Stocul creditelor de consum în lei a pus frână creşterii în ulti­ma lună a anului trecut, vo­lu­mul finanţărilor reducându-se cu 0,6% faţă de noiembrie, până la sub 40 mld. lei, potrivit BNR.

Scăderea pe final de an este o premieră şi o surpriză în condiţiile în care de regulă ultimele luni din an sunt caracterizate de un apetit mai ridicat pentru consum şi implicit finanţare. Spre compraţie, în anii trecuţi, ianuarie era luna în care se simţea o încetinire a creditării.

Schimbarea de direcţie pe final de an a creditului de consum a fost determinată de modificările legislative, în special de transferul contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului în cea a angajatului. Incertitudinile cu privire la nivelul salariului net pe care îl vor încasa după operarea acestor modificări fiscale i-au determinat pe mulţi clienţi să se gândească de două ori înainte de a se împrumuta la bancă. Impactul psihologic al revoluţiei fiscale asupra clienţilor fusese anticipat de bancheri, iar cifrele BNR nu vin decât să confirme aceste prognoze.