Camera de Comerţ a Vienei: 4.000 de români s-au internat în spitalele private din Austria, iar 12.000 au accesat sistemul public

Autor: Mirabela Tiron 31.01.2018

Numărul pacienţilor români în spitalele şi clinicile din Austria s-a dublat anul trecut, potrivit oficialilor de la Camera de Comerţ a Vienei. Anul trecut, peste 4.000 de pacienţi români s-au internat in sistemul de sănătate privat din Austria, iar alţi 12.000 de români au accesat sistemul public.

Spitalele private şi-au adaptat oferta şi au inclus interpreţi de limba română şi engleză, cu pregătire medicală, care să îi însoţească şi susţină pe pacienţii din România de la primul contact, pe parcursul întregului tratament şi până la externare, potrivit oficialilor Camerei de Comerţ a Vienei.

„Aproximativ 25% dintre pacienţii trataţi în clinicile şi spitalele private din Austria sunt turişti medicali şi cei mai mulţi dintre cei care aleg Austria ca destinaţie pentru îngrijiri medicale provin din ţările din Europa Centrală şi de Est. În ultimii câţiva ani, numărul de români ce caută în Austria soluţii la problemele lor medicale a crescut constant“, a declarat Günther Wiesinger, preşedinte al Grupului de Specialitate în Medicină din cadrul Camerei de Comerţ a Vienei. Viena a fost declarată oraşul cu cea mai bună calitate a vieţii din lume pentru al optulea an la rând.