VIDEO ZF Live: Ovidiu Dumitrescu, Tradeville: Scăderile masive de la început de săptămână au fost corecţii. Ne aşteptăm la rezultate bune de la companii săptămâna viitoare

Autor: Ştefan Stan 09.02.2018


Ovidiu Dumitrescu, di­rector general adjunct al Tradeville, cea mai mare casă de brokeraj de retail din România, consideră că scăderile de pe burse sunt corecţii, legate în principal de faptul că do­bânzile în pieţele internaţionale ale creditului, inclusiv la titlurile de stat, încep să ajungă într-un punct în care să corespundă cu mediul economic, care este unul pozitiv.

„O criză ca cea din 2008 nu apare chiar o dată la 10-20 de ani, ci mai degrabă o dată la 50 de ani. Noi operăm cu ipoteza că aceasta este o corecţie. Am avut pieţe de capital care în SUA au crescut aproape doi ani fără un deranj semnificativ, avem dobânzi care au fost suprimate ani de zile de băncile centrale şi acum vor reveni, pentru că trebuie să revină la niveluri mai normale. Trebuie să avem în vedere şi VIX, indicele de volatilitate“, spune Ovidiu Dumitrescu la emisiunea de business ZF Live.