Un an de la insolvenţa Romcab Târgu-Mureş: site-ul vorbeşte de bursa de la Londra, nicio urmă de suspendarea tranzacţiilor la Bucureşti, doar amenzi date de ASF

Autor: Liviu Popescu 12.02.2018

Pe 10 februarie 2017, Romcab Târgu-Mureş (MCAB), producător de cabluri cu un rulaj de circa un miliard de lei, îşi cerea surprinzător insolvenţa, ceea ce avea să devină cea mai mare insolvenţă a unei companii listate la bursa românească.

La un an de atunci, site-ul companiei, prima punte de legătură între un investitor/acţionar şi companie, este neschimbat şi îi ademeneşte pe vizitatori cu faptul că Romcab a fost inclusă în 2015 pe listele bursei de la Londra pentru companii de succes.