Din scandal, în scandal: Deutsche Bank va plăti peste 4 mil. dolari după ce traderii băncii au înşelat clienţii timp de patru ani

Autor: Alex Ciutacu 13.02.2018

Deutsche Bank a acceptat să plătească peste 4,4  milioane de dolari în cadrul unei înţelegeri, după ce compania a fost acuzată că nu a supravegheat traderii care au indus în eroare clienţii cu privire la preţurile securitizării ipotecare, potrivit Wall Street Journal.

Autoritatea financiară din Statele Unite a anunţat că suma pe care o va plăti Deutsche Bank va include 3,7 milioane de dolari din care vor fi rambursaţi clienţii care au tranzacţionat cu banca germană şi 750.000 de dolari reprezentând o amendă civilă.

Traderii Deutsche Bank au generat profituri ilicite prin inducerea în eroare a clienţilor în perioada 2011-2015 în ceea ce priveşte preţurile pe care aceştia le plăteau pentru a achiziţiona instrumente financiare (acţiuni, obligaţiuni), ceea ce le-a permis traderilor să vândă mai departe obligaţiunile la preţuri mai mari, potrivit Comisiei de Securities şi Exchange (SEC).

Fostul director al divizei de trading cu produse securitizate, Ben Solomon, a acceptat interdicţia de un an, în care nu are voie să se implice în industria instrumentelor financiare, şi va plăti o amendă de 165.000 de dolari. Solomon, 42 ani, a fost concediat în urma acestor acuzaţii în august 2015.

„Deutsche Bank şi Solomon au eşuat în a supraveghea profiturile generate de traderi pentru firmă prin prezentarea în mod eronat a preţurilor de cumpărare şi a altor detalii importante”, a transmis Daniel Michael, care conduce autoritatea SEC.

Un purtător de cuvânt al Deutsche Bank a transmis că  banca „a cooperat cu investigaţia SEC şi a luat măsuri disciplinare potrivite, precum terminarea unor contracte în unele cazuri”.