Precizările lui Kovesi în scandalul înregistrărilor: „Nu am niciun motiv să-mi dau demisia. Acest atac vizează îngenuncherea statului român şi umilirea cetăţenilor”

Autor: Gândul 14.02.2018

La trei zile de la izbucnirea scandalului din jurul DNA, Laura Codruţa Kovesi dă primele explicaţii publice. Şefa DNA susţine declaraţii de presă începând cu ora 19:30.

- De câte ori a denunţat Vlad Cosma şi a primit reducerea la jumătate a pedepsei, de ce a primit martor cu identitate protejată? Vă veţi da demisia? - A venit din proprie iniţiativă. Nu pot să vă confirm în câte dosare a primit identitate protejată. Într-un dosar, cel discutat în ultimele zile, a avut identitate protejată. 

 - Nu e vorba de Kovesi, e vorba de asaltul asupra justiţiei. Nu am niciun motiv să-mi dau demisia. 

Totul a început, duminică seara, cu procuroarea DNA, Mihaiela Iorga, care a acuzat-o pe şefa Direcţiei de dirijarea dosarelor. Au urmat dezvăluirile fostului deputat PSD Vlad Cosma care a făcut publice înregistrări cu procurori DNA Ploieşti care i-ar fi falsificat dosare. În final, Sebastian Ghiţă, în prima intervenţie publică de la fuga din ţară, a susţinut că Laura Codruţa Kovesi, care pe vremuri venea la el acasă, conduce un sistem represiv.  DNA s-a apărat susţinând că este victima unei manipulări şi a unor încercări de şantajare a procurorilor, prezentând stenogramele unor discuţii cu asa-zişi mesageri ai lui Vlad Cosma.

Scandalul a repus pe tapet posibilitatea revocării Laurei Codruţa Kovesi. Ministrul Justiţiei a fost chemat de urgenţă în ţară de premierul Viorica Dăncilă după casacada de acuzaţii la dresa DNA şi a şefei acesteia, iar mai mulţi lideri PSD, între care Codrin Ştefănescu şi Şerban Nicolae, au cerut demiterea imediată. 

Citiţi articolul integral pe Gândul.info.