Ţara cu cea mai puternică creştere economică din regiune, dar cel mai mare deficit comercial

Autor: Iulian Anghel 16.02.2018

Deficitul comercial înregistrat de România în 2017, de 13 mld. euro, este al cincilea ca mărime din UE. Este, de ase­menea, cel mai mare înregistrat în rândul ţărilor nou in­trate în Uniune, deşi România, a şaptespre­ze­cea ca putere eco­nomică din clubul european, se laudă că are, de doi ani încoace, cea mai mare creştere econo­mi­că din Uniune, 7%.

Forţarea creşterii economice prin consum a deter­mi­nat o majorare a deficitului comercial în 2017 cu 30% faţă de anul precedent, de la aproape 10 miliarde de euro în 2016 la 13 mld. euro în 2017.

Nimeni din regiune, cu excepţia Poloniei, nu a avut o de­te­riorare procentuală mai mare a balanţei, dar dife­renţa rămâne uriaşă. Polonia avusese în 2016 un excedent co­mercial de 4,7 mld. euro, iar în 2017 un excedent de doar 500 mil. euro. A rămas, prin urmare, pe excedent, chiar dacă acesta este mic, la o creştere economică de 4,6%. România, la o creştere economică de 7%, a avut o creştere a deficitului comercial de 3 mld. euro, până la 13 mld. euro.

Cehia, cu o creştere economică de 4,2% pe primele trei trimestre (datele finale nu au fost publicate) a pierdut nouă procente din excedentul din 2016 de 17,7 miliarde de euro, dar a rămas cu un excedent uriaş pentru o ţară de 10 milioane de locuitori, de 16,2 miliarde de euro în 2016.

În ceea ce priveşte Ungaria, ţara a avut anul trecut un excedent comercial de 5,6 miliarde de euro, la o creştere economică de 4,2%, după un excedent de 7,2 miliarde de euro în 2016.