Liderul partidului de guvernământ sud-coreean îndeamnă Coreea de Nord să renunţe la provocări

Autor: Andrei Ionascu 19.02.2018

Choo Mi-Ae, liderul Partidului Democrat din Coreea de Sud, aflat la guvernare, a declarat duminică faptul că relaţiile inter-coreene s-ar putea îmbunătăţi doar dacă regimul nord-coreean va renunţa la provocări şi va arată disponibilitate pentru denuclearizare, relatează site-ul agenţiei Yonhap.

Choo Mi-Ae a participat la o conferinţă internaţională pe teme de securitate la Munchen, pe fondul unor aşteptări privind îmbunătăţirea relaţiilor cu Phenianul după participarea Coreei de Nord la Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang.

"Premisa (pentru îmbunătăţirea relaţiilor inter-coreene) include încetarea provocărilor din partea Coreei de Nord şi manifestarea voinţei de a denucleariza. Sperăm că dialogul inter-coreean care a început prin intermediul sportului va trece la următoarele etape, cum ar fi cooperarea economică", a spus Choo.

Catalogând programul nuclear nord-coreean drept "cea mai mare provocare" de securitate a ţării sale, liderul Partidului Democrat sud-coreean a subliniat necesitatea unei abordări pe termen lung a tensiunilor din Peninsula Coreeană.

"Problema nucleară este un obiectiv pe termen lung pe care trebuie să-l abordăm dintr-o perspectivă pe termen lung. Alegerile paşnice, cum ar fi dialogul şi schimburile diplomatice, reprezintă singura soluţie", a mai spus Choo Mi-Ae.

Liderul politic de la Seul a respins preocupările accentuate potrivit cărora dialogul inter-coreean ar putea submina presiunile internaţionale la adresa regimului de la Phenian pentru a renunţa la programele sale nucleare şi cu rachete balistice.

"Poziţia principală a Coreei de Sud este în conformitate cu poziţia comunităţii internaţionale, potrivit căreia trebuie să aplicăm sancţiuni împotriva Coreei de Nord, stat care încalcă rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU. Dar în loc să vizăm sancţiuni doar de dragul acestora, poziţia Coreei de Sud este că trebuie să apelăm la mijloace diplomatice pentru a aduce Coreea de Nord la masa dialogului", a declarat Choo Mi-Ae.

Recent, guvernul sud-coreean a aprobat un proiect pentru a achita cheltuielile delegaţiei Coreei de Nord la Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang, fiind vorba despre aproximativ 2,64 milioane de dolari.

Sportivii din Coreea de Nord şi Coreea de Sud au defilat împreună la Jocurile Olimpice de iarnă de la Pyeongchang, sub acelaşi steag la ceremonia de deschidere, o premieră în ultimii 12 ani. Totodată, cele două state au format o echipă comună de hochei feminin pentru evenimentele care se desfăşoară în perioada 9-27 februarie.