KFC a rămas fără pui şi a fost forţat să închidă temporar sute de restaurante din Marea Britanie

Autor: Alexandra Cepăreanu 20.02.2018

Lanţul de fast-food KFC a fost forţat să închidă temporar sute de restaurante din Marea Britanie, după ce o încurcătură logistică a oprit livrările de pui, relatează CNN.

Aproximativ 800 dintre cele 900 de restaurante din Marea Britanie au fost închise luni după-masă, unele dintre acestea deschizându-se mai târziu, în jurul după-amiezii, însă majoritatea restaurantelor au rămas închise, potrivit site-ului companiei.

KFC care este deţinută de părintele Taco Bell şi de Pizza Hut Yum!, a declarat că lipsa de pui a fost provocată de mai multe probleme pe care le are compania cu noul partener de livrare, DHL.

„Nu vom compromite calitatea produselor, astfel, în unele restaurante suntem nevoiţi să operăm cu un meniu limitat, iar în altele am introdus un program mai scurt”, a anunţat KFC.

DHL a recunoscut că o serie de livrări au fost „incomplete sau intârziate” din cauza „problemelor operaţionale”, în plus, a adăugat că lucrează împreună cu KFC pentru rezolvarea problemei.

Compania KFC a schimbat furnizorul miercurea trecută, trecând de la Bidvest Logistics la DHL. Echipa Bidvest a spus că, din perspectiva ei, tranziţia a fost una „fără probleme”.

Lanţul de fast-food a anunţat că îşi va plăti angajaţii în mod obişnuit şi îi sfătuieşte pe francizori să facă acelaşi lucru, având în vedere că 95% dintre restaurantele KFC din Marea Britanie sunt francize.

KFC a spus că este prea devreme pentru a estima cât timp va dura pentru a restabili serviciul normal.

Marea Britanie reprezintă cea mai mare piaţă a companiei KFC, din Europa, fiind şi una dintre primele cinci pieţe din lume.

Fanii KFC nu au fost deloc fericiţi şi au folosit site-urile de socializare pentru a se plânge şi pentru a se amuza de faptul că un restaurant de pui a rămas fără produsul de bază.