Noul proiect de lege privind imigraţia şi azilul va fi prezentat preşedintelui Emmanuel Macron

Autori: Teodora Marinescu , Mediafax 21.02.2018

Proiectul de lege este criticat de activiştii pentru drepturile omului. Proiectul de lege propune reducerea termenului limită pentru cererile de azil şi pedepsirea cu închisoare a imigranţilor care trec graniţa în mod ilegal.

Potrivit postului France 24, Guvernul susţine că noua lege va echilibra în mod "eficient" şi "uman", oferind mai rapid azil persoanelor care au fugit dintr-o zonă de conflict.

Cu toate acestea, proiectul de lege a dus la formarea unor păreri contradictorii între partidele franceze, fiind criticată chiar şi de câţiva membri ai formaţiunii politice fondate de Macron, La Republique En Marche! (LREM).

"Cei mai vulnerabili vor fi pedepsiţi. Nu este interzis să aplicăm puţină umanitate într-un proiect de lege", a declarat Jean-Michel Clement, un deputat din LREM.

Proiectul de lege va fi prezentat administraţiei prezidenţiale miercuri şi depus la Parlament în luna aprilie.