Liviu Dragnea, întrebat ce aşteptări are de la ministrul Justiţiei, Tudorel Toader: Să nu se facă de râs

Autori: Liviu Dadacus , Mediafax 21.02.2018

Întrebat ce aşteaptă de la ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, care a anunţat că joi va avea o ieşire publică referitoare la activitatea ministerului Public, Dragnea a răspuns: „Să nu se facă de râs”.

Liderul PSD a negat că în şedinţa BPN a PSD de miercuri s-ar fi discutat despre situaţia din Justiţie sau despre retragerea sprijinului politic acordat lui Tudorel Toader.

Întrebat dacă Toader s-a făcut de râs la precedentul raport, Dragnea a răspuns: „Nici nu mai ţin minte”.

Chestionat dacă se impune schimbarea lui Toader, dacă răspunsul acestuia va fi considerat nemulţumitor, Dragnea a răspuns: „Iar o luăm cu dacă şi cu parcă?”.