Ce caută clienţii la târgurile imobiliare: apartamente cu 3 camere pentru familie şi garsoniere pentru investiţii

Autor: Bogdan Alecu 22.02.2018

Cererea de pe piaţa imobiliară se îndreaptă tot mai mult către apartamente cu trei camere, pe măsură ce familiile s-au extins şi au nevoie de mai mult spaţiu, dar şi către garsoniere, văzute tot mai mult drept investiţii.

„Dacă în anii trecuţi clienţii se uitau către un apartament de două camere că prima achiziţie pentru familie, în 2018 aceştia se uită la locuinţe cu o încăpere în plus. Se preconizează că cea mai mare pondere a cererii va merge către garsoniere şi studiouri pentru achiziţiile în scop investiţional şi apartamente de trei camere pentru uz propriu“, a spus Dora Pătraşcu, director de comunicare în cadrul K Group, compania care organizează Salonul Imobiliar.