Mariana Gheorghe vorbeşte liber despre cum a fost să conducă cea mai mare companie din România, Petrom: Din 12 ani de mandat, circa 4-6 ani au fost de criză. Am fi putut să creştem, dar am fost obligaţi să tăiem costurile. Procesul de restructurare m-a ţinut trează noaptea, dar am făcut ce era mai bun pentru companie

Autor: Roxana Petrescu 22.02.2018

„Dacă este un lucru care m-a ţinut trează noaptea în 12 ani de mandat, a fost procesul de restructurare“, a precizat Mariana Gheorghe la finalul carierei de CEO al Petrom. „Avem posibilitatea financiară de a creşte în continuare. Găsirea oportunităţilor va fi misiunea viitoarei conduceri.“



La final de mandat, Mariana Gheorghe, cea care din vara anu­lui 2006 s-a aflat la cârma Petrom, spune că acum com­pania are lejeritatea finan­ciară şi supleţea operaţională de a face orice-i va permite piaţa, mandatul său fi­ind înainte de toate unul care a avut în cen­tru reorganizarea.

Compania a terminat anul trecut cu circa 13.800 de oameni, cu aproape 20.000 mai puţini decât în 2006, dar este acum implicată în proiecte majore, probabil cel mai important fiind extra­gerea gazului din Marea Neagră, de la mare adâncime.

„Avem de raportat un an bun“, a început Mariana Gheorghe ultima conferinţă de presă în calitate de director general executiv al OMV Petrom.

Anul trecut, compania a înregistrat vânzări de 19,4 miliarde de lei, cu 17% mai mari faţă de cele din 2016, şi un profit net de 2,48 de miliar­de de lei, în acreştere cu 140% faţă de 2016.

Performanţa Petrom a fost înregistrată într-un mediu de piaţă foarte bun, dar se ex­plică şi prin reducerea cos­tu­rilor, concomitent cu re­zul­tate operaţionale record.

Astfel, barilul de petrol a crescut în medie anul trecut cu 24%, până la 54 de dolari, cererea de carburanţi din Ro­mâ­nia a bifat un plus în volume de 6,7%, cererea de gaze s-a apreciat cu 5%, iar cea de electri­citate de 4%. Mai mult, preţul energiei a ajuns la maximul ultimilor cinci ani în ceea ce priveşte tranzac­ţio­narea spot.

Până în mai, Mariana Gheorghe va părăsi condu­cerea Petrom, în locul ei fiind numită Christina Verchere, un manager din BP, pri­mul străin adus vreodată la cârma companiei.

„Din 12 ani de mandat, circa 4-6 ani au fost de criză. Este un timp în care am fi putut poate să creştem, dar în care am fost obligaţi să tăiem cos­turile. A fost un efort de reorganizare ex­traordinar. Poate că a durat mai mult decât ne-am fi dorit, dar am reuşit să combinăm aceas­tă perioadă cu elemente de creştere. Dacă este un lucru care m-a ţinut trează noap­tea, a fost acest proces de restructurare, dar ca ma­nager am făcut ce era mai bun pentru com­pa­nie într-un moment dat. Avem posibilitatea finan­ciară de a creşte, interior şi exterior. Găsi­rea oportu­nităţilor de creştere va fi următorul man­dat, una dintre soluţii fiind chiar extin­derea lanţului valoric pe petrochimia de nişă.“