Jumătate de milion de străini. Traficul din hotelurile de cinci stele: 68% din clienţii care s-au cazat în 2017 sunt străini

Autor: Mirabela Tiron 23.02.2018

Hotelurile de cinci stele din ţară au atras anul trecut 690.000 de vizitatori în total, dintre care 471.000 au fost străini, iar restul români, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică. Altfel spus, clienţii principali ai unităţilor de lux au fost străini, în proporţie de 68%, potrivit calculelor ZF.

 Numărul clienţilor străini ce s-au cazat în hoteluri de cinci stele a crescut anul trecut cu 7,5% faţă de anul anterior, în timp ce numărul clienţilor români a crescut cu 5,8%.