Preşedintele USR, despre reacţia CE: Este firească. Mişcarea lui Toader îndepărtează România de ridicarea MCV

Autor: Iasmina Ardelean 23.02.2018

„Mesajul Comisiei Europene este în linie cu declaraţiile anterioare ale preşedintelui Juncker şi ale vice-preşedintelui Timmermans. Este o reacţie firească şi normală şi o reacţie pe care toată lumea o aştepta şi care, iată, a venit la nici 24 de ore. De asemenea, exact acum două zile eu am avut o întâlnire la Bruxelles cu doamna Vera Jourova, Comisar european pe Justiţie, toate mesajele din spaţiul european fiind consecvente pe linia conform căreia statul de drept este o valoare care la nivel european nu poate fi ignorată şi Comisia Europeană este foarte îngrijorată de atacurile la justiţie din ultimul an, încercarea de a modifica legile justiţiei în sensul slăbirii evidente a instituţiilor”, a declarat Barna.

Liderul USR a adăugat că, prin prezentarea raportului de către Tudorel Toader, este alimentată preocuparea şi îngrijorarea Comisiei Europene.

„Mişcarea de ieri, pe care Tudorel Toader a făcut-o în numele şi, evident, pentru interesul direct al lui Liviu Dragnea, are ca şi consecinţe îndepărtarea şi mai tare a perspectivelor ca MCV-ul să fie ridicat şi România să intre, cumva, în zona democraţiilor acceptate din Europa”, a susţinut Barna.

Comisia Europeană a precizat că monitorizează evoluţia procedurilor iniţiate împotriva procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, adăugând că ar putea fi făcută o reevaluare a rapoartelor MCV în privinţa DNA, dacă presiunile vor începe să afecteze lupta împotriva corupţiei.

Tudorel Toader a cerut joi, în urma prezentării raportului privind managementul la DNA, declanşarea procedurii de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA, solicitarea fiind transmisă către CSM şi preşedintelui României.