Grupul Agricola Bacău a avut în 2017 afaceri de 683 mil. lei, plus 5%

Autor: Mădălina Dediu Panaete 26.02.2018

Grupul de firme Agricola din Bacău, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa cărnii, a avut în 2017 o cifră de afaceri totală de 683 mil. lei, cu 5,31% mai mare decât cea înregistrată anul precedent, în condiţiile în care în cursul anului 2016 grupul a făcut exit din businessurile GA-Nutriţie Animală SA şi Suinprod SA.

Cea mai mare companie din grup, Agricola Internaţional, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 401 mil. lei, în creştere cu 3,6% faţă de anul precedent. „Performanţa economică a com­paniei a fost în anul 2017 rezul­tatul unei execuţii bune în ope­ra­ţional, cu creşteri în vânzarea pro­du­selor diferen­ţiatoare (Puiul Fericit) şi a produselor cu valoare adă­ugată mai mare, iar menţinerea pre­­ţurilor principalelor resurse la ni­veluri rezonabile a ajutat la rândul său. Toate acestea au condus la o u­şoară apreciere a pre­ţului mediu la pro­­dusele noastre. Vânzările Agri­co­la de carne de pui au crescut aşa­dar şi ca volume, dar în special prin creşterea ponderii produselor cu va­loare adăugată mare susţinute de un brand puternic şi campanii de pro­­movare inspira­te“, a declarat Gri­gore Horoi, preşedintele Agricola.