Compania aeriană slovenă Adria Airways va lansa din 25 martie zboruri pe Bucureşti-Ljubljana

Autor: Mirabela Tiron 26.02.2018


Compania slovenă de transport aerian Adria Airways va lansa din 25 martie curse regulate pe ruta Bucureşti-Ljubljana, cu o frecvenţă de patru ori pe săptămână.

Acestea vor fi primele zboruri care vor lega Bucureştiul de capitala Sloveniei în acest an. Ljubljana a fost declarată capitală verde europeană în anul 2016.

Compania Adria Airways are o experienţă de 56 de ani în operarea de zboruri, conectează Slovenia de mai multe destinaţii din Europa şi este membră a Star Alliance.