BERD zice pas achiziţiei de acţiuni la Sphera (Pizza Hut şi KFC) şi la Purcari după ce a pierdut 17 milioane lei cu investiţia la Digi

Autor: Liviu Popescu 27.02.2018

Purcari şi Sphera, cele mai mari listări din ultimele şase luni la Bucureşti, nu au stârnit interesul BERD, printre cei mai mari investitori instituţionali din România.

Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), cu investiţii de 7,8 miliarde de euro în economia românească, a zis pas subscrierii de acţiuni la cele mai mari listări de la BVB din ultimele şase luni, cea a Purcari (producător de vinuri) şi Sphera Group (lanţ de restaurante), potrivit unui anunţ transmis de bancă la solicitarea ZF.