CFR: 90 de trenuri, anulate marţi din cauza frigului

Autori: Andreea Tobias , Mediafax 27.02.2018

Potrivit CFR Călători, din cele circa 1.200 de trenuri ale CFR Călători, au fost anulate 90, respectiv până în 10 la sută din numărul total.

”În funcţie de evoluţia vremii şi a temperaturilor foarte scăzute ce au implicaţii asupra infrastructurii feroviare şi asupra funcţionalităţii materialului rulant, pot să apară şi alte modificări în programul de circulaţie a trenurilor de pasageri”, arată compania.

Marţi dimineaţă, erau anulate 77 de trenuri.

Traficul de pasageri este preluat, în măsura posibilităţilor, de celelalte trenuri.

Reprezentanţii CFR Călători recomandă pasagerilor să studieze mersul trenurilor înainte de a porni la drum.