PNL doreşte demisia lui Tudorel Toader: Trebuie să îşi dea demisia dacă mai are o urmă de onoare

Autori: Petriana Condrut , Mediafax 27.02.2018

"După avizul negativ dat de CSM propunerii de revocare a procurorului sef al DNA, Tudorel Toader trebuie sa-si dea demisia daca mai are o urma de onoare. Nici în faţa CSM, Tudorel Toader nu a prezentat niciun motiv temeinic care sa impună revocarea conducerii DNA. Dimpotrivă, cu fiecare intervenţie publică se afundă tot mai mult în mocirla acuzaţiilor lipsite de probe la adresa procurorului şef al DNA. A ales să fie în continuare de partea infractorilor. Aşa nu mai poate continua mandatul de ministru al Justitiei. Trebuie să plece imediat din funcţie!", a scris Ionel Dancă, purtător de cuvânt al PNL, pe Facebook.

Secţia pentru Procurori a CSM a dat, marţi, aviz negativ pentru revocarea lui Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA.

La şedinţa Secţiei pentru Procurori a CSM de marţi, ministrul Justiţiei a prezentat motivele care stau la baza cererii de revocare, iar procurorul şef al DNA şi-a expus punctul de vedere referitor la fiecare critică adusă de Tudorel Toader.

De asemenea, au avut loc mai multe replici acide între ministrul Justiţiei şi procurorulul şef al DNA, dar şi între Tudorel Toader şi Augustin Lazăr, procurorul general al României.

Singurul care a votat pentru revocarea Laurei Codruţa Kovesi a fost iniţiatorul procedurii, Tudorel Toader, procurorii din CSM dând aviz negativ.

Procurorii Florin Deac, Cristian Ban, Codruţ Olaru, Tatiana Toader, Nicolae Solomon şi Augustin Lazăr sunt cei care au considera că nu se impune revocarea procurorului şef al DNA.