Preşedintele Klaus Iohannis, la bilanţul DNA pe anul 2017: Asistăm la încercarea clară de a subordona justiţia politicului

Autori: Petriana Condrut , Mediafax 28.02.2018

"Din păcate, asistăm la manifestări virulente ale disperării şi încercări de manipulare cu scopul de a decredibiliza DNA şi cu încercarea clară de a subordona justiţia politicului. Inadmisibil. Nişte inculpaţi şi condamnaţi penal, după ce au fost prinşi de instituţii, s-au unit pentru a discredita pe aceia care i-au cercetat", a declarat preşedintele Klaus Iohannis, la bilanţul DNA.

Şeful statului a dat exemplu DNA, despre care spune că a reuşit, cu 107 procurori, să soluţioneze 11.000 de dosare penale.

"Aşa cum spune şi proverbul: Minciuna umblă cât umblă, până i se înfundă. Aceste acţiuni concentrate în plan mediatic nu au şanse de reuşită. Cei care le-au pus la cale sunt cei care au rămas în trecut, care trăiesc cu iluzia că puterea înseamnă privilegii şi se exercită prin abuz. Spre nenorocul lor, democraţia s-a consolidat în România, justiţia este acum independentă şi eficientă, iar spiritul civic al societăţii româneşti se manifestă în ultima vreme cu mult curaj.Vreau să fiu foarte clar cu privire la un lucru: în lupta dintre nou şi vechi, dintre cei care trăiesc din corupţie şi cei care combat corupţia, dintre cei care se gândesc la viitorul acestei ţări şi cei care se gândesc doar la propriul viitor, va câştiga România modernă, europeană, care acţionează în baza valorilor democraţiei occidentale şi a statului de drept! Oare de ce mi-am amintit de sintagma democraţie originală? Cred că şi de acolo ni se trage ceva legat de corupţie şi abuzul de putere", a mai spus preşedintele.

Iohannis susţine că incertitudinea generată de multiplele modificări legislative adoptate de Parlament anul trecut au dăunat societăţii româneşti.

"În tot acest context intern, deloc liniştit, actorii sistemului de justiţie din România au dat dovadă de profesionalism şi unitate pentru apărarea principiilor care le guvernează activitatea. Am deplină încredere că instituţiile statului cu atribuţii în domeniu şi asociaţiile profesionale ale magistraţilor vor continua să se manifeste atunci când independenţa justiţiei este în pericol", a afirmat Iohannis.