China: activitatea sectorului manufacturier a atins în februarie un minim pe ultimele 19 luni

Autor: Catalina Apostoiu 01.03.2018

Un indicator oficial al activităţii fabricilor din China a scăzut dramatic, până la cel mai redus nivel din ultimele 19 luni în februarie, indicând o încetinire a creşterii sectorului manufacturier într-o lună marcată de sărbătorile legate de noul an chinezesc, potrivit Marketwatch.

Indicele PMI a scăzut la 50,3 în februarie de la 51,3 în ianuarie. În pofida declinului însă, indicele s-a menţinut peste pragul de 50 care separă creşterea de scădere a activităţii timp de 19 luni, cea mai lungă perioadă de activitate în creştere de la sfârşitul anului 2014.