Atenţie. Avocatul Cătălin Micu, ZRP: Salariile nete ale unor bugetari vor scădea cu 20%. Cu siguranţă cei afectaţi vor da statul în judecată. Precedentul creat în 2010, când guvernul Boc a tăiat salariile cu 25%, va fi considerat în fundamentarea acţiunilor în instanţă

Autor: Adelina Mihai 03.03.2018

Transferul contribuţiilor de la angajator la angajat se traduce printr-o scădere a veniturilor nete în cazul unor categorii de bugetari, iar cei afectaţi se vor adresa instanţelor de judecată pentru recuperarea prejudiciilor, este de părere avocatul Cătălin Micu, managing Associate în cadrul casei de avocatură Zamfirescu Racoti & Partners (ZRP).

„Declaraţia doamnei Olguţa Vasilescu (ministrul muncii - n.red.) - «Toţi bugetarii vor avea o creştere pe brut la 25% de la 1 ianuarie 2018, echivalentul de 4% net» - surprinde în mod corect principiul enunţat în legea privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Acest principiu este, însă, diluat semnificativ de alte două dispoziţii.  Prima dintre acestea stabileşte un plafon al creşterii cu 25%, care a fost deja atins în cazul unui număr semnificativ de categorii de bugetari. În această situaţie, majorarea cu 25% nu se aplică în cazul acestor categorii. A doua dispoziţie, care conduce la scăderea veniturilor nete, este cea prin care contribuţiile sociale în cuantum de aproximativ 20% din salariul brut au fost transferate de la angajator la angajat. Astfel, categoriile de bugetari pentru care salariile brute au rămas la nivelul din 2017 îşi văd diminuate veniturile nete cu aproximativ 20%“, a explicat Cătălin Micu, avocat specializat în dreptul muncii.

El spune că majorarea salarială pentru unii bugetari a rămas doar la nivel de intenţie şi că, în final, aceştia nu au beneficiat de creşterea salariilor brute cu 25%, deşi statul a economisit neacordând aceste sume.