Cum au evoluat salariile în ultimii 5 ani: În Bihor s-au făcut cele mai mari creşteri de salarii, în Argeş cele mai mici

Autor: Adelina Mihai 06.03.2018

Salariile angajaţilor din Bihor, Maramureş şi Vaslui au crescut cu peste 60% în ultimii cinci ani, peste media naţională, care indică o creştere a salariilor de 51%. De creşteri salariale semnificative au avut parte şi angajaţii din Maramureş (+62% în perioada 2013- 2017), Vaslui (+61%), dar şi Braşov, Călăraşi, Sibiu şi Cluj (+60%).

„Creşterile de salarii din judeţe precum Bihor, Braşov, Sibiu sau Cluj se explică prin faptul că au venit multe investiţii în aceste zone în ultimii ani. Iar pe fondul lipsei de management şi a expertizei locale, companiile au fost nevoite să atragă cu pachete salariale mai mari manageri din alte zone“, a explicat Alina Popescu, talent information solution leader pentru România şi regiunea Balcani în cadrul companiei de HR Mercer, parte a grupului Marsh & McLennan Companies.

La polul opus, cele mai scăzute niveluri ale majoră­rilor salariale din ultimii cinci ani au fost înregistrate în ju­deţele Argeş (unde salariul mediu a crescut cu numai 35%), municipiul Bucureşti (+35% în perioada 2013- 2017), Gorj (+ 36%), Dâmboviţa (+38%) şi Tulcea (+40%).