Producătorul de vinuri Purcari, venituri de 147 mil.lei în 2017, în creştere cu 38%, şi profit de 32 mil.lei. ”Avem aşteptări pentru creşterea organică a veniturilor cu 24-28% în 2018”

Autor: Roxana Rosu 06.03.2018

Producătorul de vinuri Purcari (WINE) din Republica Moldova, listat la jumătatea lunii februarie la Bucureşti, a înregistrat anul trecut vânzări de 147 milioane lei, în creştere cu 38%, în timp ce profitul net s-a majorat cu 37%, la 32 milioane lei, potrivit datelor financiare preliminare.

Pentru 2018, compania mizează pe continuarea trendului pozitiv şi un avans de 24-28%al veniturilor.

Piaţa din România rămâne cel mai mare motor de creştere pentru companie, cu un avans de 69% în 2017, având o cotă de 37% din vânzările totale. Republica Moldova are o cotă de 24% din vânzări şi o creştere de 57% anul trecut, iar Polonia are o pondere de 10%, cu un ritm de creştere de 2%. Piaţa asiatică a avansat cu 56%, cu o cotă de 7%, compania înregistrând o cererea foarte puternică în T4, înaintea anului nou chinezesc.

Marja brută a scăzut cu 6,1 puncte procentuale faţă de 2016, la 43,8%,  ca efect negativ al aprecierii leului moldovenesc faţă de leul românesc cu 7,7%, în special în T4 2017.

EBITDA a crescut cu 26%, la 47 milioane lei.

Compania a investit anul trecut 9 milioane lei în creşterea capacitaţii, în linia de ultimă pentru spumante, termovinificare, refrigerare, presa pneumatică etc.  

”2017 a marcat o scădere istorică a producţiei mondiale de vinuri din ultimele decenii, volumul global scăzând cu 8%, în special în Europa, Italia scăzând cu 23%, Franţa cu 19%, Spania cu 15%, potrivit OIV. În schimb, producţia în România a crescut cu 64%, iar în Moldova cu 20%.  Profitând de situaţie, grupul a realizat un stoc semnificativ de vin, la un preţ atractiv în sezonul de toamnă din 2017, reducând necesităţile de cumpărare în vrac în primăvara / vara anului 2018, ceea ce ar trebui să aibă un impact pozitiv asupra marjelor, având in vedere preţurile în creştere pe piaţă”, se arată în raport.

În 2018, Purcari mizează pe o marjă EBITDA de 33-36% şi marja de profit net 23-26%, presupunând absenţa unor fluctuaţii valutare semnificative.

Purcari are 1.060 de hectare de podgorii, compania fondată de Victor Bostan având printre acţionari şi fondurile Horizon Capital, Fiera Capital, Franklin Templeton, IFC.

Acţiunile Purcari au intrat pe 15 februarie la tranzacţionare pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti, sub simbolul WINE, după realizarea cu succes a unei oferte publice iniţiale (IPO) pentru 49% din capitalul social.