Branduri româneşti învinse de timp. „Ar fi putut concura cu nume internaţionale de profil“

Autor: Cristina Roşca 07.03.2018

Pantofii de la Pionierul, ţigările Carpaţi şi Snagov, sucurile CI-CO, pasta de dinţi Cristal, maşinile de spălat Albalux, frigiderele Fram şi maşinile Aro, acestea sunt doar câteva dintre brandurile pe care consumatorii români încă şi le amintesc deşi ele au ieşit din producţie de mai mulţi ani.

De ce au pierdut brandurile româneşti lupta cu mărcile internaţionale în timp ce alte nume cu vechime au reuşit să se recalibreze şi să rămână în joc?

„Cred că ce face diferenţa dintre un brand care rezistă şi unul care nu este în primul rând managementul competent. În al doilea rând vorbim despre strategia de brand şi de produs“, spune Aliz Kosza, business mentor & business strategist în cadrul şcolii Business Mentoring House.

Ea adaugă că există exemple pozitive în piaţa locală, precum Dacia. Brandul a intrat în portofoliul francezilor de la Renault şi a fost revitalizat. Pe de altă parte, există branduri care şi-au pierdut esenţa pe drum. Producătorul de pantofi Guban, deşi încă există, este doar o amintire a ceea ce era anterior. Prima pereche de pantofi Guban a ieşit pe poarta fabricii în ‘59. Înainte de ‘89 la fabrica din Timişoara lucrau 3.000 de persoane faţă de circa 40 astăzi. Pantofii Guban au fost încălţaţi, de-a lungul timpului, de persoane celebre, de la fostul preşedinte american Harry Truman până la actriţa Sophia Loren. Şi Gheorghe Gheorghiu Dej şi Tudor Arghezi au încălţat pantofi făcuţi la Guban.