Primul sondaj în care procentele PSD s-au prăbuşit. Câţi români i-ar mai vota acum pe social-democraţi. MAREA SURPRIZĂ de pe locul doi

Autor: Gândul 06.03.2018

PSD pierde masiv din electorat, iar PNL a reuşit să-i ajungă din urmă pe social-democraţi la doar un an de la înfrângerea zdrobitoare pe care au suferit-o la ultimele alegeri parlamentare. Concret, PSD rămâne în acest moment în preferinţele a 34% dintre alegători, în vreme ce 33% dintre votanţi ar pune acum ştampila pe sigla liberalilor, arată rezultatele unui nou sondaj Sociopol, scrie Gândul

Potrivit cifrelor date publicităţii recent, PSD pierde abrupt electorat din bazinul propriu de votanţi, ajungând în prezent la o cotă de 34%. O surpriză vine şi din partea celor de la PNL care aproape i-au ajuns din urmă pe cei de la putere, 33% dintre participanţii la studiu declarând că, dacă săptămâna viitoare ar avea loc alegeri, ar vota cu liberalii. Pe următoarea poziţie rămâne USR (12%), urmat de ALDE şi UDMR (ambele formaţiuni cu 5%), de independenţi (4%) şi PMP (3%), potrivit datelor Sociopol.  

Citiţi continuarea pe Gândul.info.