Problema BCE: cursul valutar al euro este prea tare şi dacă va renunţa la printarea de bani, moneda europeană va creşte şi mai mult

Autor: Catalina Apostoiu 07.03.2018

Moneda unică europeană ar putea aduce noi probleme preşedintelui BCE Mario Draghi în această săptămână dacă strategii băncii îşi vor modifica semnificativ poziţia privitoare la stimulentele monetare, scrie CNBC.

Euro este de aşteptat să-şi continue aprecierea dacă BCE nu va mai susţine o politică acomodativă. Până acum, BCE s-a arătat dispusă să crească nivelul achiziţiilor de obligaţiuni sau să prelungească durata acestora în cazul deteriorării perspectivei economice a zonei euro.

Renunţarea la această poziţie ar indica faptul că BCE crede că preţurile din regiune  se apropie de ţinta de inflaţie. Pieţele ar percepe aceasta drept o uşoară mişcare către normalizarea politicii, care în mod tradiţional împinge moneda euro în sus.