Primul stat care face un pas înapoi: Florida a aproba o lege care prevede noi măsuri de control al armelor

Autor: Teodora Marinescu 08.03.2018

Deputaţii din statul Florida au aprobat, miercuri, o nouă lege privind controlul armelor, care implică impunerea unei perioade de trei zile de aşteptare pentru achiziţionarea unei arme de foc şi înarmarea unor membri ai personalului din sistemul public de învăţământ, relatează agenţia Reuters.

Proiectul de lege a fost propus pe fondul incidentului întâmplat în urmă cu trei săptămâni, când 17 persoane au murit după ce un adolescent de 19 ani a intrat înarmat în liceul Marjory Stoneman Douglas, în Parkland, Florida.

Cu toate acestea, noua lege nu prevede interzicerea armelor semiautomate, de tipul celei folosite în atacul de pe 14 februarie.

Susţinătorii au apărat legea, argumentând că majoritatea atacurilor întâmplate în şcoli sunt comise cu ajutorul pistoalelor.

Persoanele care vor dori să achiziţioneze o armă de foc vor trebui să aibă minimum 21 de ani.

Legea mai prevede şi înarmarea unor membri ai personalului din sistemul public de învăţământ. Criticii consideră că această prevedere reprezintă o ameninţare la adresa securităţii elevilor.

Proiectul de lege a primit 67 de voturi "pentru" şi 50 "contra" în cadrul Senatului din Florida.

Acesta va intra în vigoare în termen de 15 zile, exceptând cazul în care guvernatorul Florideri, Rick Scott, decide să o anuleze.

Un purtător de cuvânt al guvernatorului a declarat că acesta nu a decis, încă, dacă va susţine sau nu proiectul de lege.