Schimbare neaşteptată la Coca Cola HBC România: Jovan Radosavljevic a fost numit director general al companiei, în locul lui Jaak Mikkel

Autor: Roxana Rosu 20.03.2018

Coca-Cola HBC l-a numit pe Jovan Radosavljevic în funcţia de Director General al Coca-Cola HBC România, începând cu 1 mai, în locul lui Jaak Mikkel, care devine Director General al Coca-Cola HBC Polonia.

 În prezent, Jovan Radosavljevic conduce operaţiunile companiei Pivara Skopje, un joint-venture între Coca-Cola HBC & Heineken, în FYROM.

”Am primit cu bucurie acest nou mandat în România. Este o onoare pentru mine să fiu directorul general al Coca-Cola HBC România, una dintre cele mai importante ţări din Grup. Aştept cu nerăbdare această nouă provocare profesională pentru a continua dezvoltarea companiei, alături de toţi colegii mei. Ştiu cât de implicată şi profesionistă este întreaga echipă din România şi sunt convins că în următoarea perioadă vom reuşi să identificam şi să implementăm noi oportunităţi de creştere. Familia mea şi cu mine ne amintim cu drag de perioada precedentă în care am locuit în frumoasa şi primitoarea Românie, aşa că suntem încântaţi să ne întoarcem!”, a spus Jovan Radosavljevic.

Jovan Radosavljevic şi-a început cariera la Coca-Cola HBC în urmă cu 16 ani în echipa de vânzări din Serbia. Începând cu anul 1998, el a deţinut numeroase poziţii în companie, până în 2009, când a devenit director de vânzări al Coca-Cola HBC Serbia, extinzându-şi apoi responsabilităţile în Muntenegru, în 2010 şi în Kosovo, în 2011.

Este un bun cunoscător al pieţei româneşti, datorită celor aproape trei ani petrecuţi aici în calitate de director comercial, perioadă în care a contribuit substanţial, alături de echipa pe care a condus-o, la redefinirea strategiei comerciale a Coca-Cola HBC România.

În prezent, Jovan Radosavljevic conduce o echipă de 370 de oameni în Pivara Skopje.

Jaak Mikkel s-a alăturat Coca-Cola HBC în urmă cu 10 ani, în calitate de director de vânzări în organizaţia ţărilor baltice. În 2012, a fost promovat în funcţia de director general al Pivara Skopje unde, alături de echipa sa, a atins cel mai mare volum de băuturi răcoritoare vândut, până atunci, în istoria companiei, atât o creştere istorică a cotei de piaţă în această categorie, cât şi în cea a berilor. În ultimii patru ani, Jaak Mikkel a ocupat funcţia de director general al Coca-Cola HBC România.

”Romania este o ţară pe care o voi preţui şi care va rămâne mereu aproape de inima mea, prin  peisajele spectaculoase, precum cele din Ţara Dornelor sau Transfăgărăşan, dar, cel mai mult, prin oameni, pe care îi iubesc – colegii mei excepţionali, calzi şi hotărâţi sau mulţi alţi români pe care i-am întâlnit, mereu cu zâmbetul pe buze şi cu o energie bună. Business-ul nostru din România a crescut semnificativ trei ani la rând – acesta este rezultatul spiritului nostru inovator, al energiei noastre, precum şi punerii cerintelor clienţilor şi consumatorilor pe primul loc. Sunt foarte mândru de cele realizate şi vreau să profit de această ocazie pentru a-mi arăta recunoştinţa şi admiraţia sinceră pentru întreaga mea echipă din România!”, a declarat Jaak Mikkel.