Lider al unui clan 'Ndràngheta, arestat în Italia după ce a incendiat casa unor români

Autor: Mihai Draghici 20.03.2018

Liderul unui clan al organizaţiei infracţionale 'Ndràngheta a fost arestat preventiv sub acuzaţia că a dat foc casei în care se aflau şase cetăţeni români, afirmă surse citate de presa italiană.

Antonio Labate, în vârstă de 68 de ani, a fost arestat preventiv în cadrul unei investigaţii efectuate de Direcţia antimafie din Reggio Calabria.

Individul, liderul unui clan al organizaţiei infracţionale 'Ndràngheta, a fost arestat sub acuzaţia că pe 27 februarie a încercat să dea foc casei unei familii de români. Pe fondul unui conflict din cauza aruncării gunoiului, bărbatul îşi acuzase vecinii că le va da foc.

Individul a fost surprins de camere de luat vederi în timp ce a mers cu o motoretă să cumpere benzină de la o staţie de alimentare, informează publicaţia Il Mattino şi agenţia de presă ANSA.

În momentul izbucnirii incendiului, în casa din Reggio Calabria se aflau şase români, inclusiv doi copii. Toţi au reuşit să fugă înainte de extinderea incendiului.