Deşi stă pe un munte de bani, Romgaz consideră că dividendele de 90% din profit sunt „ameninţări“

Autor: Liviu Popescu 21.03.2018

Romgaz este cea mai valoroasă companie de stat de la bursa românească, iar din profitul istoric pe 2017 poate livra 11,7% randament.

Romgaz (SNG), cel mai mare producător şi principalul furnizor de gaze naturale din România, cataloghează distribuirea a 90% din rezultatul net spre dividende ca fiind „ameninţare“, potrivit strategiei de dezvoltare pentru 2018-2020.