Cum să-ţi ştergi definitiv contul de Facebook

Autor: Răzvan Botea 25.03.2018

Cele mai recente scandaluri cum ar fi Cambridge Analytica, precum şi acţiunile unor celebrităţi precum Elon Musk care a închis paginile de Facebook ale Tesla şi SpaceX ar putea determina multe persoane să-şi închidă contul de Facebook.

Dacă vă gândiţi să vă ştergeţi definitv contul de Facebook, este posibil să doriţi să păstraţi informaţiile din cont. Paşii pentru a păstra o copie a datelor ce le are Facebook despre dumneavoastră sunt:

  1. din colţul drepta-sus apăsaţi triunghiul cu vârful în jos şi apoi click pe setări.
  2. din submeniul „general”  selectaţi „Descarcă o copie a datelor tale de pe Facebook., apoi click pe „începe arhivarea”.

Informaţiile acestea nu vor include doar pozele ce le-aţi postat, ci chiar reclamele pe care aţi intrat.

Acum putem trece la ştergerea contului. Aceasta nu se poate face din setări, ci va trebui să urmaţi paşii următori:

  1. Click pe semnul întrebării din dreapta-sus, în dreapta butonului pentru notificări
  2. Click pe „centrul de ajutor”
  3. Din tab-rile de mai sus alegeţi „Administrarea contului” şi apoi „Dezactivarea sau ştergerea contului tău”
  4. Apoi click pe „cum pot şterge definitv contul propriu”
  5. Click pe ultimul cuvânt care este „anunţă-ne” din fraza: „În cazul în care consideri că nu vei mai folosi Facebook niciodată, poţi solicita ştergerea definitivă a contului tău. Te rugăm să reţii că nu vei putea să-ţi reactivezi contul sau să recuperezi informaţiile pe care le-ai adăugat. Înainte de a face acest lucru, îţi recomandăm să descarci o copie a informaţiilor tale de pe Facebook. Apoi, dacă doreşti să soliciţi ştergerea definitivă a contului fără nicio opţiune de recuperare, conectează-te la cont şi anunţă-ne.”
  6. Se va deschide o fereastră nouă cu un buton albastru pe care scrie „şterge-mi contul”. Click acolo.
  7. În caseta care apare, completaţi spaţiile: în cel de sus parola, iar în cel de jos codul generat de Facebook pentru a se asigura că nu este un robot cel care încearcă ştergerea contului.

Facebook vă anunţă că poate dura până la 90 de zile ca toate „lucrurile tale” să fie şterse, timp în care acestea nu vor fi accesibile şi celorlalţi utilizatori. Mai apare în text avertizarea că s-ar putea ca unele informaţii să nu fie şterse, cum ar fi mesajele care se stochează şi în contul altui utilizator.

În cazul în care doriţi să luaţi doar o pauză de la contul de Facebook, există opţiunea de a dezactiva contul, datele se vor păstra, însă nu vor fi vizibile utilizatorilor.

O altă opţiune ar putea fi şi limitarea posibilităţii autentificării pe Facebook de pe aplicaţia pe mobil.

Paşii descrişi sunt doar pentru când folosiţii Facebook pe un PC sau laptop.