Familia Daraban din Cluj a ajuns la afaceri de 10 milioane de lei din distribuţia de jucării

Autor: Georgiana Mihalache 28.03.2018

Bebe Brands, un business înfiinţat în urmă cu 12 ani în Cluj-Napoca, specializat în distribuţia de jucării, a ajuns anul trecut la afaceri de peste 10,3 milioane de lei, plus 45% faţă de 2016, pe fondul creşterii portofoliului de produse şi al schimbărilor din cadrul companiei, cum ar fi externalizarea serviciilor de logistică şi livrări.

Planurile pentru anul acesta vizează o creştere cu două cifre, creşterea numărului de angajaţi, care în prezent a ajuns la 12 persoane şi aducerea unui nou brand pe piaţa locală.